În Romania s-a născut o importantă platformă de crypto-educație, o nouă resursă online care invită Românii să se documenteze zilnic despre moneda digitală Bitcoin, precum și pe alte criptomonede.
crypto.ro a fost lansat cu scopul de a oferi analize, știri de actualitate, informații legislative despre noul sistem electronic de plată și despre monedele digitale descentralizate care pot fi utilizate de oriunde în lume.
Cititorii platformei pot beneficia deja de analize tehnice documentată privind posibile zone de cumprare, consolidarea Bitcoin și performanța Ethereum.
Monede de acest tip au apărut în 2009, când Satoshi Nakamoto a creat Bitcoin, revoluționând acum industria financiară.
De menționat este faptul că acestea circulă în întregime doar în mediul online, motiv pentru care se mai numesc și bani virtuali, iar în prezent, nu sunt acceptați de niciun guvern ca monedă națională. Ceea ce trebuie menționat despre Bitcoin în acest moment este că poate fi trimis de la un utilizator la altul fără a fi nevoie de un intermediar (cum ar fi băncile).
Tranzacțiile efectuate prin criptomonede sunt securizate, iar istoricul lor este salvat într-un registru, de unde nu mai pot fi modificate odată ce au fost înregistrate.
Toate aceste informații, explicate în detaliu, plus multe alte actualizări pot fi găsite în categoria Știri. Aici, cititorii vor descoperi săptămânal publicații și articole despre cele mai recente evoluții din piața monedei electronice peer-to-peer, creșterea acestui tip de monedă, dar și despre posibila intrare a criptomonedelor în rezervele băncilor centrale.
Secțiunea numită Legislație va include informații cu privire la legile actualizate din România cu privire la modul de cumpărare și tranzacționare legală a criptomonedelor, astfel încât fiecare utilizator să poată explora în siguranță această nouă piață emergentă.
Secțiunea Educație va servi atât companiilor, cât și investitorilor obișnuiți care trebuie să înțeleagă ce sunt monedele digitale și cum pot fi utilizate.
Plățile digitale promit să fie din ce în ce mai răspândite în viitor și este important ca informațiile despre criptomonede să ajungă la cât mai mulți oameni și să fie disponibile în majoritatea regiunilor.
Potrivit Agerpres.ro, Suedia este una dintre primele țări din lume care ia în considerare introducerea unei monede digitale. Banca Centrală a Suediei desfășoară deja un proiect pilot în parteneriat cu Accenture Plc pentru a introduce o coroană electronică bazată pe aceeași tehnologie blockchain ca cea folosită de alte monede digitale, cum ar fi Bitcoin.
Viitorul tranzacțiilor online pare promițător.